Hristos a înviat ! Mesajul de Paște
Învierea lui Isus Hristos 1În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe …
Binecuvântat să fie Dumnezeu ! Binecuvântați să fie cu prosperitate Israel și urmașii lui Avram, Isac și Iacov precum și toți creștinii care se adună în Hristos Domnul !
Învierea lui Isus Hristos 1În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe …
Interpretare Video: Corul Emanuel Author: Robert Lowry, 1874 foto: Mormântul lui Isus 1. Zace-n rece mormânt, Mântuitorul, Zi de-nviere, vin, Doamne Isus! R: Luaţi piatra, deci, că Isus, Înviind din …
Dragi cursanți, ne găsim aproape de sfârșitul cursului, vom mai avea o lecție la care vom mai afla aspecte de învățat și apoi o lecție privind o formă recapitulativă. Lecția …
Ziua Duminicii Reminiscere s-ar traduce „Doamne Adu-ți aminte”.Avem astăzi o predică care ne învață cum să ne creștem copiii și cum să fim copii ai lui Dumnezeu, cum să ne …
Textul biblic pentru Serviciul Divin din Duminica 21 ian 2021 este din Epistola sf. apostol paul către Galateni cap. 4:30,32 și cap. 5:1 Cap.4 30 Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte …
Un imn al Reformei de la Biserica Moraviană și cea Metodistă Autor: Leila Naylor Morris (1862-1929) Voinţa mea stă-ngenunchiată, De-acum sunt, Doamne, doar al Tău. Smerit înalţ o rugăciune, „Facă-se …
Cuvântul Domnului de astăzi are ca text biblic următoarele pasaje Marcu 1 Botezul şi ispitirea lui Isus 9 În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a …
Foto: Biserica Evanghelică din Gummersbach, Germania Consistoriul Bisericii Protestante Evanghelice din România și diaspora transmitem tuturor membrilor Bisericii Protestante Evanghelice dar și fraților și surorilor din celelalte biserici Un …
Pentru sfânta sărbătoare a Crăciunului considerăm că este foarte potrivit a asculta tot un mesaj al lui Tinu Leontiuc rostit în 27 Decembrie 2015. Mesajul în materialul video. Predica a …
Pentru seara de Ajun vom urmări o predică a tatălui meu Tinu Leontiuc din anul trecut, când era în viață, mulțumind Bisericii Filadelfia pentru dreptul la redifuzare. 2009
Un imn scris la 1719 de Isaac Watts, compozitor protestant evanghelic din Statele Unite ale Americii, pe un segment de operă a lui Handel. Colindul este de fapt o …
Avem bucuria de a vă anunța lansarea postului nostru de radio online RADIO PROTESTANT EVANGHELIC ROMÂNIA. Este singurul post de radio protestant din România care promovează idealul Reformei Protestante. …
Dragi Cursanți, iată-ne ajunși la Lecția 6 din cursul nostru, cu o slujbă ce consacră Liturghia Nunții și praznicul acesteia care împreună formează ceremonia nunții. Înainte de a trece la …
Autor Melchior Vulpius (1560-1615), martir evanghelic Traducere : Prezbiter Marius Leontiuc – Biserica Protestantă Evanghelică Numele imnului cunoscut „The Strife Is O’er, the Battle Done” Lupta morții s-a terminat; Domnul …
Iată-ne ajunși la Lecția 5 a acestui curs, care alături de Lecția 4 vizează sfintele Taine ale Bisercii Protestante Evanghelice, Sacramente. Botezul are loc după momentul Crezului din Liturghie, este …
Autor: Schubert 1. Sfânt e, sfânt şi mare, Sfânt e Dumnezeu, Sfânt e, sfânt şi mare, Sfânt va fi mereu. Început nu are, E din veşnicii, E făr’ de hotare, …
Dragi cursanți, viitori diaconi, pastori și misionari Iată-ne ajunși la Lecția 4 a acestui curs în care învățăm cât de miraculos este Serviciul Divin, Pentru a putea înțelege această lecție …
Autorul acestui imn poartă denumirea de Bede, imnul este scris în anul 735 și se numea „Hymnum canamus gloriae”, este un imn al bisericii primare, este de inspirație divină și …
1. Trăiește, știu, al meu Mântuitor. Ce gând dulce și mângâietor! Trăiește Cel ce a murit și-a înviat. Trăiește, știu, la nesfârșit ! Trăiește și-mi dă a Sa iubire, Trăiește …
un imn a lui Charles Wesley tradus de Valentin Popovici 1. Nu pot, o, Doamne, să-nțeleg E mult prea mare dragostea! Ai suferit în locul meu La Golgota, pe-o cruce …
Iubiți frați și surori, stimată Biserică a lui Hristos Textul de bază al predicii de astăzi este din 1 Petru 2: 21 Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi …
Autor text și Melodie – Keith Green Traducere : prezbiter Marius Leontiuc Acest imn scris de un misionar evanghelic, Keith Green un înaintaș al nostru și în același timp contemporan …
Textele biblice pentru astăzi sunt din: Matei cap. 26 26 Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, …
1. /: Vrednic Eşti de cinste şi-nchinare, Ridicăm mâinile noastre, Înălţăm Numele Tău! :/ R1: Ce mare eşti! Şi ce mari minuni faci Tu! /: Şi ca Tine altul nu-i …
Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (denumirea latină Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanșat Reforma Protestantă în Germania. Tezele au fost aduse în circulație pentru prima dată …
Transcriptul predicii din Dumnica de 30 August 2020 Iubiți frați și surori în Domnul, dragi prieteni ai bisericii, dragi critici Textul pentru predica de astăzi este din următoarele pasaje, citim …
Acesta este un imn al cărui text a fost scris de Martin Luther înainte de 1529. Melodia a fost, de asemenea, considerată mult timp opera sa, dar a fost creată cel puțin în colaborarea lui Johann …