Arătam în studiile noastre despre diferențe doctrinare câteva aspecte care ne diferențiază categoric de adventism, cult care propagă ideea că Legea Torah „ ar fi împărțită în mai multe legi și Evanghelia nu ar înlocui Legea Torah ci doar încetează Legea Ceremonială pe pământ care continuă cumva în Tabernacol”, o erezie fără suport biblic. Pentru cei care doriți să aflați de ce credința adventistă este una eretică vă invit să accesați acest link https://bisericaevanghelica.eu/despre-diferenta-dintre-credinta-bisericii-protestante-evanghelice-lutherane-metodista-valdenza-si-cea-adventista/ .
Legea Torah – scriu astfel pentru că altfel unii au înțeles din materialele noastre când am scris Lege, în mod greșit că ne-am referi la legea de stat în vigoare, dar când vorbim de Legea la Torah ne referim la Legea dată de Dumnezeu lui Moise și dispoziții de lege date profeților din Vechiul Testament.
Există însă tendințe de iudaizatori chiar în rândul mișcărilor care se denumesc lutherane, evanghelice, protestante chiar și neoprotestante, tendințe care aduc grave erezii și minciuni. Vă invit să fiți foarte atenți, Isus a sfârșit Legea, i-a pus capăt. Romani 10:4 precizează imperativ și expres „Căci Hristos este SFÂRȘITUL LEGII”. Ce spun iudaizatorii? ei iau un verset, două și vor să-i dea sau să le dea o altă valență a înțelegerii. De exemplu Isus spune în Matei 5:17-18 „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile”. Și spun ei „deci Isus nu a venit să o strice, deci ea continuă”. Dragii mei, e o primă minciună a diavolului este că Legea mai continuă sub diferite forme. Această interpretare pornește de la presupunerea că „a împlini” înseamnă „a menține în vigoare”. Însă Hristos nu spune aceasta. El spune că a venit să împlinească Legea. Tocmai împlinirea ei face posibilă încheierea rolului ei în planul mântuirii, după cum afirmă Pavel în Romani 10:4 .Ce însemna cu adevărat ca Isus să strice Legea ? Ar stricat Legea dacă ar fi spus „aceasta nu este de la Tatăl Meu”, atunci ar fi stricat legea. Legea este însă o creație, nu o ființă. Și pentru că Isus este Dumnezeu, a sfârșit-o, „Isus este sfârșitul Legii”, oricât ar fi Legea de „bună și desăvârșită”. diavolul spune „Legea continuă să arate voia lui Dumnezeu”, Pavel spune „Hristos este sfârșitul Legii.” Diavolul vrea cumva să scoată din activitate versetul „Hristos este sfârșitul Legii” prin înțelegerea greșită a versetului „nu va trece/nu va pica nici o iotă din Lege”.
Dacă Hristos este τέλος νόμου (telos nomou), atunci Legea nu mai este calea prin care Dumnezeu conduce Biserica.
Dacă Legea este sfârșită ea nu mai activează, este istorie. un lucru sfârșit nu mă pune în actualitate. Putem învăța din această istorie Legea, câte ceva despre ascultare.
Cu două excepții : Iubirea de Dumnezeu și de oameni, nici măcar o poruncă nu mai este întreagă de acolo, sub Evanghelie. Noi știm că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,” (2 Timotei 3:16), dar aceasta nu înseamnă că Legea nu s-a sfârșit cât timp dispoziția Noului Testament este imperativă „Hristos este sfârșitul Legii”. Domnul Isus poruncește la Luca 16:16 „Legea și prorocii numai până la Ioan”. Învățăm din Vechiul Testament ce înseamnă neascultarea de Dumnezeu și cum Dumnezeu a lucrat prin legămânutl cel vechi. Știm că Vechiul Testament este și el insuflat de Duhul Sfânt dar nu ni se adresează, altfel am jertfi și astăzi miei și turturele pe considerentul că „orice cuvânt al lui Dumnezeu este veșnic”, totuși Biblia spune clar: Hristos este sfârșitul Legii.
Cei ce cred că pot fi socotiți neprihăniți prin faptele Legii sunt despărțiți de Hristos, căzuți din har – Galateni 5:4. Deși Legea Torah este dată de Dumnezeu, intrând în jurisdicția ei se produce despărțire de Hristos și cădere din har. Cât timp suntem sub Duhul, nu suntem sub lege – Galateni 5:18 „Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege.”, Evanghelia fiind Legea Duhului de viață (Romani 8:2 „În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții.”). Pavel nu spune: „folosiți Legea cu grijă”. Pavel spune: „Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege.” Nu există un: „sunteți puțin sub Lege” sau „Legea încă funcționează pentru sfințire” ci există o dispoziție a credinței apostolice „Hristos este sfârșitul legii”, iar Luther spune și el „Evanghelia este autoritate scrisă”.
Faptul că omorul, adulterul, furtul și idolatria,… sunt păcate pentru creștin nu rezultă din faptul că Biserica s-ar afla sub jurisdicția Decalogului, ci din faptul că aceste fapte sunt condamnate din nou de Hristos și de apostoli în cadrul Noului Legământ. Coincidența materială dintre anumite porunci ale Torei și poruncile Noului Legământ nu înseamnă continuitatea autorității juridice a Torei. Aceeași faptă poate fi interzisă în două regimuri normative succesive fără ca primul regim să continue să guverneze după intrarea în vigoare a celui de-al doilea, abrogarea unei legi nu înseamnă că toate conduitele interzise de ea devin permise dacă noua lege le incriminează din nou. Izvorul obligației s-a schimbat, chiar dacă unele norme au același conținut material.
Evanghelia are propriiile ei porunci Fapte 1:2 iar Evanghelia a înlocuit Legea – Evrei 8:7. Versetul 13 dinEvrei 8 dispune: „Prin faptul că zice: un nou legământ, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi și îmbătrânit este aproape de pieire.” Dacă primul legământ este învechit și înlocuit, nu mai poate funcționa simultan ca normă pentru Biserică.
Prin urmare Legea este sfârșită, s-a terminat, s-a terminat și Sabatul, și jertfa și tăierea împrejur. Legea nu mai constituie nici un izvor de obligații pentru creștin care este parte a unui Legământ mai bun. Dar ereticii vin și induc ideea că „Legea descoperă voia lui Dumnezeu, arată păcatul, condamnă nelegiuirea, conduuce la recunoașterea vinei și pocăinței, ” o adevărată contestație asupra credinței apostolice. Și pentru aceasta izolează tot felul de versete scoase din contextul lor, însă apostolii ne atrag atenția clar în fapte 15:24 „Fiindcă am auzit că unii , plecați dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea”. Legea nu mai poate fi „păzită”, Evanghelia are porunci pentru creștin și nu Legea (Fapte 1:2, Ioan 15:10) iar sub acest aspect recunoașteți un slujitor autentic al lui Dumnezeu și unul demonic care vă desparte de har. Conciliul apostolilor nu spune: „păstrați partea morală” ci: „nu puneți peste neamuri jugul Legii”. Aceasta contrazice imaginea în care Legea continuă să fie instrumentul pastoral principal sau secundar, Legea e sfârșită.
Demonicul vă face să uitați Galateni 5:4, Ioan 15:10 și Fapte 1:2 și vă spune că Legea este veșnică, Isus nu ar fi sfârșit-o și vă trimite să căutați voia lui Dumnezeu sub Lege și vă desparte de har, de Hristos. Vă reamintesc Galateni 5:4 Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. Oamenii din lumină și din Dumnezeu vă vor arăta că este important să păziți Poruncile lui Hristos despre care diavolul spune prin dracii lui: „nu există porunci ale Evangheliei”. Dar Isus însuși ne spune că ele există „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.”(Ioan 15:10). Legea deci nu mai este cea care să arate voia lui Dumnezeu ci Evanghelia. De asemenea Legea nu mai arată păcatul, altfel am avea și azi Sabat, și azi regim alimentar,.. și toate păcatele incriminate de Legea Torah. Evanghelia însă arată păcatul, iată ce spune Galateni 5 de la versetul 18: „Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege. 19 Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, minciunile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21 pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, 23 blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. 24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei.25 Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul. 26 Să nu umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții.” Dar diavolul prin slujitorii lui ticăloși vor veni să-ți spună „nu poți respecta Evanghelia, tu nu poți, nu poți asculta, mântuirea este dar și dacă este dar tu nu poți să câștigi prin fapte, tu nu poți”. Totala neputință este o altă filozofie post-reformă, minciună prin care diavolul a deturnat înțelesul adevărului. Nu se pune problema ca ascultarea să fie câștig al mântuirii, ascultarea înseamnă factual acceptarea mântuirii căci „și dracii cred și se înfioară” (Iacov 2:19), credința mântuitoare o recunoaștem tocmai după propriile noastre fapte, atunci ne verificăm dacă suntem în voia lui Dumnezeu. Evanghelia nu se limitează la Vestea împăcării omului cu Dumnezeu, la vestea morții și învierii Domnului Isus, nu este doar un instrument de acceptare la nivel de convingere, Isus ne spune foarte clar că Evanghelia are și porunci.
Și pentru că Evanghelia este singurul izvor de revelație al voii lui Dumnezeu, ne numim Biserică Evanghelică.
Un alt adagiu care aduce confuzie „Legea zdrobește… Evanghelia ridică…” . Apostolii nu spun niciodată că pastorul trebuie să predice alternativ Legea și Evanghelia pentru a produce pocăință și apoi mângâiere. Ei spun că Dumnezeu ne vorbește astăzi prin Fiul (Evrei 1:1-2), iar slujirea Bisericii este „slujba Duhului”, nu „slujba literei” (2 Corinteni 3:6-11). Legea și-a avut rolul ei pedagogic până la venirea lui Hristos (Galateni 3:24-25), însă odată cu venirea credinței, credincioșii nu mai sunt sub îndrumătorul acesta.
Distincția apostolică dintre Vechiul și Noul Legământ nu poate fi redusă la administrarea pastorală alternativă a Legii și Evangheliei. Tezele actuale care doresc să deturneze lutheranismul de la biserică Evanghelică, încearcă sub steag fals de „distincție între Lege și Evanghelie” să le combine, dar vă arăt călăuzit chiar de Adevăr nu doar că pastorul trebuie să distingă Legea de Evanghelie, ci că, odată cu noul legământ, Evanghelia este norma de viață a Bisericii, iar vechiul legământ nu mai constituie izvorul obligațiilor creștinului. Ereticii mincinoși susțin că Legea și Evanghelia coexistă astăzi și predicatorul trebuie să știe când să folosească una și când pe cealaltă. Tocmai aceasta este eroarea. Apostolii nu învață că pastorul trebuie să administreze două legăminte paralele, ci că Vechiul Legământ a fost înlocuit prin Noul Legământ (Evrei 8:7, Ioan 15:10 adică Evanghelia înlocuiește Torah.
Dacă Hristos nu a dat porunci, ce trebuie să păzească ucenicii în Ioan 14:15, Ioan 14:21 și Ioan 15:10? Ce le-a poruncit Hristos apostolilor potrivit Fapte 1:2? Și ce trebuie apostolii să-i învețe pe ucenici să păzească potrivit Matei 28:20? Noul Legământ are o etică proprie, porunci proprii și o normă proprie de ascultare: învățătura lui Hristos transmisă apostolic și trăită prin Duhul. Ni se spune de slujitorii diavolului că Hristos nu ar fi dat porunci și că însăși ideea existenței unor porunci ale lui Hristos ar contrazice luteranismul. O asemenea afirmație nu poate fi susținută prin textul Noului Testament. Dar faptul că, creștinul nu mai este sub Torah nu înseamnă că el trăiește fără porunci, fără ascultare și fără o normă morală. Pavel respinge explicit această concluzie. El afirmă că nu este „sub Lege”, dar adaugă imediat că nu este „fără lege față de Dumnezeu”, ci ἔννομος Χριστοῦ – sub legea lui Hristos (1 Corinteni 9:21). Acesta este adevărul pe care teologia iudaizatoare și antinomianismul îl ratează deopotrivă. Creștinul nu este sub Sinai, dar este sub Hristos; nu este sub Torah, dar este sub Legea lui Hristos-Evanghelia Împărăției; nu caută voia lui Dumnezeu în obligațiile Vechiului Legământ, ci în poruncile Domnului și în învățătura apostolică transmisă Bisericii.
Hristos spune: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15), „Cine are poruncile Mele și le păzește…” (Ioan 14:21) și „Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea” (Ioan 15:10). După înviere, Hristos poruncește apostolilor să-i învețe pe ucenici „să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20), iar Luca afirmă că Hristos „a dat porunci apostolilor” (Fapte 1:2). Prin urmare, alternativa biblică nu este între justificarea prin Lege și o credință lipsită de porunci. Creștinul nu este sub Torah, dar este sub autoritatea lui Hristos (1 Corinteni 9:21); nu caută justificarea prin fapte, dar este creat în Hristos „pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte” (Efeseni 2:10); nu este sub Lege, dar este chemat să împlinească „legea lui Hristos” (Galateni 6:2). Pavel spune că nu este „sub Lege”, dar nu este „fără lege față de Dumnezeu”, ci ἔννομος Χριστοῦ – sub legea lui Hristos. Și repet spre o mai bună înțelegere, acest text exprimă aproape exact : nu sub Torah, dar nici fără obligație morală; ci sub Hristos. Dacă Hristos nu a dat porunci, atunci Marea Trimitere devine lipsită de obiect. Ce trebuie să-i învețe apostolii pe ucenici să păzească? Hristos răspunde: „tot ce v-am poruncit”. Biserica apostolică nu primește misiunea de a readuce neamurile sub Torah, ci de a transmite tuturor popoarelor poruncile lui Hristos.
Deci adevărata distincție dintre Lege și Evanghelie nu constă în administrarea alternativă a două regimuri normative paralele. Torah și-a împlinit rolul istoric și pedagogic conducând spre Hristos. Odată venită credința, spune apostolul, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Biserica nu trăiește sub Sinai, ci sub Hristos; nu este condusă de litera Vechiului Legământ, ci de Duhul Noului Legământ; nu caută voia lui Dumnezeu prin reintroducerea obligațiilor Torei, ci ascultând poruncile lui Hristos și învățătura apostolică. De aceea respingem orice tentativă de a transforma distincția dintre Lege și Evanghelie într-o coexistență normativă a celor două. Hristos nu este administratorul unei Legi paralele cu Evanghelia. El este Mijlocitorul unui Legământ mai bun, întemeiat pe făgăduințe mai bune (Evrei 8:6).
Philipp Jakob Spener, August Hermann Francke și tradiția pietistă nu au negat justificarea numai prin credință, dar au insistat asupra praxis pietatis, nașterii din nou, roadelor credinței și vieții creștine efective, adevărata credință care nu e doar declarativă ci reală. Deci, încercarea de a prezenta orice accent asupra ascultării, nașterii din nou, roadelor credinței și vieții creștine efective drept nelutheran este falsă chiar din punct de vedere istoric. Pietismul s-a născut în interiorul luteranismului. Philipp Jakob Spener, în Pia Desideria, nu a abandonat justificarea prin credință, ci a denunțat existența unui creștinism pur nominal și a cerut o credință vie, manifestată în practica vieții creștine, așa cum mai sus aminteam – praxis pietatis. August Hermann Francke a continuat această direcție, insistând asupra nașterii din nou și asupra roadelor concrete ale credinței. Prin urmare, nimeni nu poate transforma propria interpretare a distincției dintre Lege și Evanghelie în criteriu unic de apartenență la tradiția luterană.
Ne despărțim de valențele interpretării Cărții Concordului care ar susține că Evanghelia nu are porunci, că Isus nu ar fi dat porunci iar Legea ar mai avea efecte. Luăm din Concord și de la Luther ce este în rezonanță cu Noul Testament iar ce nu rămâne o opinie pe care o respingem. Ni se răspunde prin citate din Cartea Concordului, dar precizăm fără echivoc statutul pe care îl acordăm scrierilor confesionale. Cartea Concordului este un document istoric și teologic al tradiției luterane, dar nu este canonul Bisericii și nu constituie o autoritate infailibilă de interpretare a Scripturii. Autoritatea ultimă aparține Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea primim din Luther și din scrierile confesionale ceea ce mărturisește fidel învățătura apostolică și respingem orice interpretare care, în opinia noastră, intră în contradicție cu mărturia Noului Testament.
Nu acceptăm inversarea raportului dintre Scriptură și mărturisirea confesională. Noul Testament nu trebuie citit prin Cartea Concordului, ci Cartea Concordului trebuie judecată prin Noul Testament. Luther nu este autorul unui nou canon, iar scrierile confesionale nu constituie o a cincea Evanghelie. A transforma formulele confesionale într-o lentilă obligatorie prin care textele apostolice primesc voie să vorbească înseamnă a acorda tradiției o autoritate hermeneutică pe care Reforma însăși a contestat-o.
De aceea, dacă ni se citează Cartea Concordului pentru a demonstra că Hristos nu a dat porunci, răspundem prin cuvintele lui Hristos: „învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20). Dacă ni se spune că Evanghelia nu conține porunci, răspundem prin Fapte 1:2, unde Hristos „a dat porunci apostolilor”, și prin Ioan 14:15: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele”. Dacă ni se spune că eliberarea de Torah înseamnă absența unei norme obligatorii pentru creștin, răspundem împreună cu Pavel: nu suntem sub Lege, dar nici fără lege față de Dumnezeu, ci ἔννομος Χριστοῦ, sub legea lui Hristos (1 Corinteni 9:21).
Aceasta este diferența reală dintre pozițiile noastre. Pentru noi, nicio formulă confesională nu poate anula sensul explicit al cuvintelor lui Hristos și ale apostolilor. Cartea Concordului trebuie să dea mărturie despre Scriptură; Scriptura nu trebuie obligată să dea mărturie despre Cartea Concordului, canonul nostru este Noul Testament. Nu vom accepta practica celor care transformă Cartea Concordului în lentilă peste Noul Testament sau chiar așează Concordul la nivel de Scriptură. Vedem adagii eretice ,,Cuvintele lui Dumnezeu și ale lui Luther…“. Au așezat la egalitate. Lafel ca ortodoxia a procvedat cu Filocalia. Sau alțiii care iau scrierile lui Calvin și le folosesc ca o lentilă peste Scriptură. Repet, a transforma Cartea Concordului în a cincea Evanghelie, reprezintă o mare și gravă eroare și este o deturnare a scopului lui Luther.
Și ca să fie și mai clar, Noul Testament este norma doctrinară supremă, iar Luther și Cartea Concordului sunt autorități teologice subordonate Scripturii și acceptate critic, nu norme infailibile de interpretare. Biserica noastră se revendică din moștenirea Reformei lutherane, dar nu subscrie integral și necondiționat Cărții Concordului. Primim din tradiția lutherană ceea ce considerăm conform Scripturii, iar în problema raportului dintre Vechiul și Noul Legământ afirmăm înlocuirea legămintelor și încetarea jurisdicției Torei asupra Bisericii.
Faptul că nu ne însușim integral Cartea Concordului nu anulează caracterul lutheran al moștenirii noastre. Denumirea noastră nu exprimă o supunere necritică față de fiecare formulare confesională, ci o apartenență la marea familie a Reformei, din care primim centralitatea lui Hristos, justificarea prin credință, autoritatea Scripturii și teologia harului. Suntem însă o Biserică Protestantă Evanghelică Valdenză–Metodistă–Lutherană, nu o biserică lutherană confesională exclusivă. Trunchiul comun nu înseamnă o „supă doctrinară” ci exact idealul Reformei. A așeza o identitate filozofică sau ideologică mai sus decât imperativele Noului Testament înseamnă a câștiga o identitate filozofică dar a o pierde pe cea în Hristos. De aceea ne rezervăm dreptul și datoria de a judeca orice tradiție, inclusiv Cartea Concordului, prin mărturia Scripturii. În problema raportului dintre legăminte, afirmăm deci cu tărie că Vechiul Legământ a fost înlocuit de Noul Legământ, iar creștinul nu mai este sub jurisdicția Torei, ci sub autoritatea lui Hristos și a învățăturii apostolice.
Nu uităm că Domnul Isus Hristos exclamă la Luca 16:16 “Legea și prorocii numai până la Ioan, de atunci numai Evanghelia Împărăției se propovăduiește“, astfel încât teza că „Isus a completat Legea Torah cu porunci noi”, este clar contrară Noului Testament, Evanghelia are propriile porunci chiar dacă unele coincid cu poruncile Legii.
în concluzie, după ce am repetat și tot repatat aceste idei, amintesc
Noi nu predicăm un creștinism fără porunci. Predicăm eliberarea de Torah și supunerea față de Hristos. Nu predicăm mântuirea prin fapte, ci credința care lucrează prin dragoste. Nu predicăm întoarcerea la Sinai, ci ascultarea de Cel căruia Tatăl I-a dat toată autoritatea în cer și pe pământ. Creștinul nu este sub Lege, dar nici fără lege față de Dumnezeu: este ἔννομος Χριστοῦ, sub legea lui Hristos. Aceasta este libertatea Noului Legământ: nu libertatea de a nu asculta, ci libertatea de a asculta de Hristos prin Duhul.
pastor Leontiuc Marius
Abonează-te aici la canalul nostru de Youtube
216
